Așa gen de supe am văzut când eram în copilărie la țară, pe prispele bunicuțelor. La ele supa era doar cu cartofi și mirosea așa de bine, că mi se făcea gura apă. Mai am o rețetă aici pe blog de așa fel de supă, vă invit să o accesați și pe ea – Supă cremă cu cartofi, gust ca la bunica. Aseară mi-am împlinit această poftă din copilărie. Sper să vă fac poftă și vouă!

Ingrediente:


• 4-5 cartofi
• 5-6 ciuperci champignon mai măricele
• 1 ceapă
• 3 căței de usturoi
• 1 lingură cu unt
• 2 linguri cu făină
• 3 linguri cu smântână
• apă clocotită cât să obținem cantitatea de sos dorită de densitatea dorită
• condimente: sare, piper, ierburi uscate, pătrunjel verde

Preparare:


1. Fierbe cartofii.
2. Călește într-o cratiță ceapa, usturoiul și ciupercile într-o lingură cu ulei.
3. Scoate ciupercile, ceapa și usturoiul deoparte și pune în cratiță o lingură cu unt și 2 linguri cu făină. Amestecă bine cu un tel, adaugă apa clocotită puțin câte puțin, continuând să amesteci cu telul, până obții un sos de densitatea dorită. Eu iubesc sosul mai subțirel, de exemplu.
4. După aceasta, adaugă smântână, condimentează după gust cu sare și piper, amestecă binișor și lasă sosul pe foc mic/spre mediu încă 2-3 minute.
5. La final, adaugă cartofii fierți, ciupercile călite și lasă la foc mic încă 5 minute.
6. Servește supa cu pătrunjel proaspăt și cu pâinică de casă, coaptă cu maia (dacă o ai :)! 

Poftă bună! Sper să faceți și voi această mâncare delicioasă și să reveniți cu impresii în comentarii. Dacă o faceți, vă rog să folosiți hashtagul #diaskitchen 🙏 Mulțumesc😘

Dacă ți-a plăcut rețeta mea, arat-o și prietenilor tăi! Click LIKE & SHARE!

Dacă ai gătit această rețetă și vrei să o postezi pe rețelele de socializare, folosește hashtagul #diaskitchen Îți mulțumesc!

Cu drag, D.

| Dia’s Kitchen este titularul dreptului de autor juridic al materialelor de pe acest blog, care nu pot fi utilizate sau publicate, fără acordul scris al autorului |

print

Ți-a plăcut rețeta?

Faceți clic pentru a o evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 5

Nu există voturi până acum! Fii primul care evaluează acest post.

Lasă un răspuns