Buna prieteni,

Aveam în gând să scriu acest articol de mai multă vreme, însă uite că azi i-a venit și lui rândul. Este o informație foarte utilă, fiindcă după cum știți, încerc aici pe blog nu doar să vă aduc la cunoștință rețete, ci și să aduc un pic de lumină, în limita cunoștințelor mele în acest domeniu, la capitolul Educație Alimentară. Nu mă consider nutriționistă, nu cred în diete, nu cred în extremități, în curente de tot felul, însă cred cu tărie că noi suntem ceea ce mâncăm și că în proporție de 90% din boli ni se trag din ceea ce punem în farfurie la dejun, prânz sau cină.

Ghiciți care dintre funcțiile organismului solicită mai multa energie decât oricare alta? Vă spun eu, răspunsul e – Digestia! Nu vă simțiți somnoroși după masă? Acest fenomen se întâmplă deoarece toată energia organismului este concentrată asupra digerării alimentelor din sistem. Digestia cheltuie mai multă energie decât alergarea, înotul sau mersul cu bicicleta sau chiar munca pe câmp. Nu există nimic care să consume mai multă energie ca digestia. Doar o persoană care s-a alimentat corect o perioadă, poate să confirme acest fapt, iar cei care consideră că mâncarea proteică (carnea, lactatele, făinoasele etc.) îi face “puternici și voinici”, cu organismul deprins cu alimente grele, e și normal că vor simți la început slăbiciuni după ce vor renunța la ele.

Deci, până aici am înțeles o chestie importantă – nu trebuie să exagerăm cu cantitatea de mâncare pe care o ingerăm zi de zi. Chiar e recomandat să facem pauze de la mâncare a câte 1 zi pe săptămână/lună, așa cum o fac și acum buneii, sau rudele noastre prin posturile negre. Trebuie să ținem minte că poftele noastre alimentare exagerate, se datorează faptului că organismul nostru e supra-încărcat cu diferite substanțe chimice, precum stabilizatori, aromatizatori, potențatori de aromă din diferite produse alimentare procesate,  care pe lângă faptul că ne otrăvesc, ne mai și fac dependenți de ele. De asta persoanele care se alimentează exagerat de mult (precum majoritatea populației de fapt) au acea greutate în a ține o zi macar postul negru. Credeți-mă că pentru o persoană care se alimentează sănătos, în cantități mai limitate, care ține cont și de combinația corectă a alimentelor, nu este greu deloc să țină 1 zi pe săptămână post negru.

O altă chestie importantă este felul cum combinăm alimentele și mă voi axa astăzi în special pe combinația extrem de răspândită CARTOF-CARNE.

Ce e atât de rău în această combinație? Bunica mea toată viața a mâncat cartofi cu carne și văd că nu ia fost nimic!!! Ba da, vă spun eu – i-a fost! A-ți văzut cum arată bunicii noștri? Dacă nu sunt obezi, cu obezitate preponderent la burtă, atunci sunt plini de boli și credeți-mă că nu toate sunt de la muncă și nu toate sunt genetice. De obicei, oamenii de la țară muncesc pe câmp doar în sezon, în rest iernile se odihnesc, respectă zilele de sărbătoare etc. E absurd să pui 100 % din  boli pe seama trudei pe care o fac. Problema constă în alimentația nediversificată, multă, cu multe grăsimi și greșit combinată.

Iată explicația specialiștilor în domeniu referitor la această combinație de alimente “cartofi cu carne”:

“Ajungând în stomac sunt necesare sucuri gastrice ca să le digere. Carnea se digeră în sucuri acide – ca, de altfel, și celelalte proteine. Cartoful se digeră în sucuri alcaline – ca, de altfel, și fasolea, mazărea, orezul etc. Cele două tipuri de sucuri se neutralizează. Stomacul disperat, va încerca din nou să le digere, printr-o nouă secretare de sucuri gastrice, care însă, la rândul lor, se neutralizează lăsând mâncarea tot nedigerată. Până la o nouă secreție de sucuri gastrice, apar arsuri (stomacale), dar la sfârșit, mâncarea este înlăturată din stomac prin acțiunea peristaltică a intestinelor. În acest timp, proteinele au putrezit, iar carbohidrații au fermentat. Putrefacția și fermentația sunt două procese de pe urma cărora corpul nostru nu beneficiază sub nici un chip, generând acizi toxici. Mâncarea care stă în stomac se alterează, iar substanțele nutritive se pierd. Apoi, această mâncare alterată ajunge în intestine. Imaginați – vă 10-14 m de intestine având de luptat cu mâncarea alterată… Nu e de mirare ca suntem obosiți după o masă grea. Această mâncare stă în stomac timp de 8 ore, iar în intestine între 20 și 40 de ore. Dacă este corect combinată, ea va fi integral descompusă, absorbită și folosită de organism. La combinarea incorectă a mâncărurilor apare fermentația pe tractul digestiv care degajă alcool, cu aceleași consecințe pentru ficat ca și consumul direct al alcoolului” (sursa: Dieta Vieții – Daniel Menrath).

După o astfel de masă, când ne simțim greu, cu burta umflată, balonați, ce facem noi de obicei? Luăm pastile evident. De fapt, să vă zic ceva, suntem singura specie de pe pământ care, după ce a mâncat, trebuie să ia medicamente pentru a mișca mâncarea prin tubul digestiv.

Dacă o să vă apucați să citiți câte ceva din domeniul alimentației corecte, o să vedeți că pe lângă combinația cartof-carne, mai sunt câteva combinații periculoase, precum: pește cu orez, pui cu macaroane, ouă cu pâine, brânză cu pâine, cereale cu lapte etc. Aceste combinații nu sunt în interesul sănătății dumneavoastră și nu va vor furniza energia de care aveți nevoie sau corpul la care visați.

Și totuși cu ce să mâncăm carnea?

În general carnea este un aliment greu de digerat, de asta ea se consumă cu legume proaspete, coapte sau fripte/călite. De asemenea murăturile sunt o alegere bună, în combinație cu carnea.

Cu ce combinăm cartofii? 

Cartofii se combină foarte bine cu alte legume sau mâncați separat, iar cel mai sănătos mod de a găti cartofii este să îi coacem.

Eu nu vreau să vă plictisesc prea mult, de asta am dorit să rezum totul la cele mai importante chestii legate de această combinație. Personal de când m-am informat, nu mai consum carne cu cartofi, iar arsurile stomacale mi-au dispărut.

Haideți să fim mai responsabili în ceea ce privește organismul nostru și să profităm de era informațiilor pe care avem norocul să le aflăm spre binele nostru!

Hai să studiem ce ne face bine și ce ne face rău și să nu ne lăsăm păcăliți de rafturile pline cu alimente care ni se vând. Să știți că din consumerism au de câștigat doar comercianții/producătorii, businessul, nu și sănătatea noastră, nu voi!!! Fiți prudenți și cumpărați strict de ce aveți nevoie, iar alegerea mereu să fie în favoarea produselor cât mai naturale, neprocesate. De fapt, organismului nostru îi trebuie atât de puțin ca să fie sănătos. Nu o spun eu, ci oamenii de știință din domeniu.

Sper că și acest articol din categoria Educație Alimentară să vă fie de folos!

V-am cuprins,

Diana

Notă! Aceste informații sunt cu titlu informativ și nu reprezintă un sfat medical. Dia’s Kitchen este titularul dreptului de autor juridic al materialelor de pe acest blog care nu pot fi utilizate sau publicate, fără acordul scris al autorului.

photocredit: pixabay.com

print

Ți-a plăcut rețeta?

Faceți clic pentru a o evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 6

Nu există voturi până acum! Fii primul care evaluează acest post.

Lasă un răspuns