Retete cu carne, Supe, Vezi tot ce am gatit

Soleancă, supa rusească cu miros afumat

Este cineva pe aici care nu iubește soleanca? (ru:солянка) 

Ceea ce știu cu adevărat, este că această supă rusească, acrișoară, sărățică, cu aromă afumată de bacon, este pe placul multora și este în meniul multor restaurante de la noi. Deseori, se crede că ea se mânâncă la mahmureală, însă eu nu vreau să o consider o supă “a la mahmureală”, o consider mai degrabă încă o supă delicioasă din jurnalul meu de rețete, pe care o gătesc, de fiecare dată când îmi vine gustul și dorul de ea.

S o l e a n c a – provine de la cuvintul rusesc село (sat) – adică “mâncare de la țară”.

Știați că soleanca poate fi de trei feluri? Ea poate fi cu carne, cu pește și cu ciuperci!

Ceea ce face specială această supă sunt castraveții murați, lămâia și măslinele, care îi dau un gust acrișor-sărățel și un efect revigorant. De asemenea, ea mai conține bacon sau afumături. De cele mai multe ori, în restaurante mai ales, soleanca se face din diferite resturi de mezeluri, în care eu nu am încredere. De asta, am decis să o fac acasă și am folosit mușchiuleț fiert de porc și puțin bacon, pentru ai da supei aroma aia de afumătură, atât de plăcută și delicioasă. Vedeți mai jos o rețetă foarte simplă și rapidă de soleancă de servit cu cei dragi alături! 😉

Ingrediente:

  • 1 litru bulion de carne (puteți folosi și apă simplă)
  • 3-4 cartofi de mărime medie
  • 250 gr bacon
  • 300 gr mușchiuleț de porc fiert cu condimente (sau alt tip de carne)
  • 3 linguri pastă de roșii (sau 3 roșii proaspete decojite, date prin răzătoare)
  • 3 castraveți murați
  • 1 ceapă
  • măsline Olive Garden
  • 2-3 linguri ulei de măsline Olive Garden
  • crenguțe de ierburi (am avut rozmarin proaspăt și cimbrișor uscat)
  • 2-3 frunze de dafin
  • câteva felii de lămâie
  • piper boabe aromat
  • sare și piper după gust
  • pătrunjel proaspăt
  • smântână pentru servit
  1. Pune cartofii la fiert cu ierburile uscate aromate, piperul boabe, frunzele aromate și sarea. Aveți grijă să nu puneți multă sare dacă aveți baconul mai sărățel.

2. Adaugă 3 linguri cu pastă de roșii și bulionul de carne, mai completați cu puțină apă dacă aveți o cratiță mai mare. A mea cratiță este de 3 litri. Puneți cratița la foc și fierbeți la foc domol pînă cartofii sunt gata.

3. Încinge într-o tigaie 2-3 linguri ulei de măsline și călește puțin (2-3 min.) ceapa, baconul și mușchiulețul de porc. Ai grijă să nu prăjești carnea, fiindcă va avea o textură uscată și neplăcută. La final, stinge focul, adaugă castravetele murat, tăiat mărunt, amestecă-l cu carnea.

4. Adaugă carnea călită și castravetele murat în supă. Mai adaugă în acest moment măslinele, felile de lămâie și pătrunjelul tocat mărunt.

5. Lasă soleanca să se odihnească un pic, apoi servește cu drag! Poftă bună tuturor și muuuultă sănătate!

Dacă ți-a plăcut rețeta mea, arat-o și prietenilor tăi! Click LIKE & SHARE!

Dacă ai gătit această rețetă și vrei să o postezi pe rețelele de socializare, folosește hashtagul #diaskitchen Îți mulțumesc!

Cu drag, Dia’s Kitchen

Dia’s Kitchen este titularul dreptului de autor juridic al materialelor de pe acest blog, care nu pot fi utilizate sau publicate, fără acordul scris al autorului |

print

Lasă un răspuns