Copturi, Dulciuri, Vezi tot ce am gatit, DIA'S CAFFE

Prăjitură cu ricotta și pomușoare

Buna dragi prieteni,

Din cauza perioadei mai încărcate la serviciu, nu prea am avut prea mult timp pentru blog ultimele zile, așa că simt nevoia să mă revanșez și să postez astăzi o rețetă de prăjitură delicioasă și ușoară, numai bună de gătit în weekendul care se apropie.

Am folosit brânza ricotta de la Alba și mi-a plăcut mult cum a ieșit textura prăjiturii, fragedă și delicioasă. Eu ador texturile fragede, nițel umede ale prăjiturilor, de asta am îndrăgit-o atât de mult. Dacă încercați această rețetă, vă aștept aici pe blog cu impresii sau pe pagina de facebook – Dia’s Kitchen.

Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare
Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare

Ingrediente:

  • 200 gr făină
  • 3 ouă
  • 100-120 gr zahăr
  • 1 plic praf de copt
  • 270 gr brânză ricotta de la Alba
  • 1 linguriță extract de vanilie/sau un plic cu zahăr vanilat
  • 70 ml ulei de floarea soarelui rafinat/eu am folosit 80 gr ulei de cocos
  • 250 gr pomușoare la alegere/eu am avut vișini, coacăză neagră și roșie
  • zahăr pudră
Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare

Am folosit robotul de bucătărie pentru a combina ingredientele acestei rețete. Dacă nu aveți unul, atunci puteți folosi un mixer de mână sau telul.

  1. Am pus în vasul robotului brânza ricotta de la Alba, zahărul și extractul de vanilie. Am mixat până s-a omogenizat compoziția.
Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare

2. Apoi am adăugat ouăle, unul câte unul, uleiul de cocos și făina, lingură după lingură. Am pus deoparte o lingură de făină ca să amestec pomușoarele.

Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare
Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare
Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare

3. După ce am încorporat toată cantitatea de făină, am mixat compoziția de aluat până a devenit uniformă.

Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare

4. Am dat prin făina (care am pus-o deoparte), un pic mai mult de jumătate din pomușoare și le-am încorporat încetișor cu o spătulă în aluat.

Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare

5. Am pus toată compoziția într-o tavă de copt cu pereți detașabili, în care am așternut hârtie de copt. Cu o spătulă am aranjat compoziția în tavă și am pus deasupra restul de pomușoare.

Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare

Arată așa frumos 🙂

Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare
Dia’s Kitchen – Prăjitură cu ricotta și pomușoare

6. Am pus tava în cuptorul preîncălzit la 170-180 Grade Celsius și am copt prăjitura cam 35-45 minute, până a trecut testul cu scobitoarea.

Iată așa frumusețe s-a primit!

Nu uităm de zahărul pudră pe care îl cernem deasupra prăjiturii când ea s-a mai răcit puțin!

Serviți prăjitura cu ceai, cafea, sucuri sau chiar cu iaurturi de la Alba 🙂

Pentru o viață sănătoasă, Dia’s Kitchen recomandă câte o porție de zâmbete la fiecare masă!

Această rețetă am preparat-o în parteneriat cu ALBA MOLDOVA iar pe această cale, îi mulțumesc pentru colaborare!!!

Dacă ți-a plăcut rețeta mea, arat-o și prietenilor tăi! Click LIKE & SHARE!

Dacă ai gătit această rețetă și vrei să o postezi pe rețelele de socializare, folosește hashtagul #diaskitchen Îți mulțumesc!

| Dia’s Kitchen este titularul dreptului de autor juridic al materialelor de pe acest blog, care nu pot fi utilizate sau publicate, fără acordul scris al autorului |

print

Ți-a plăcut rețeta?

Faceți clic pentru a o evalua!

Rata medie 4.2 / 5. Număr de voturi: 5

Lasă un răspuns