Retete cu carne, Supe, Vezi tot ce am gatit, Cină

Ciorbă de legume cu perișoare și năut

Buna prieteni,

Astăzi vă aduc la cunoștință o rețetă de ciorbă cu perișoare și năut, simplă dar foarte delicioasă. Supele trebuie să facă parte mereu din meniul nostru zilnic, fiindcă pe lângă faptul că îți încălzesc suflețelul într-o amiază rece și încărcată cu treburi, mai sunt și sănătoase fiindcă sunt ușurele pentru sistemul nostru digestiv. Eu am călit puțin legumele la început, la foc mic, pentru că am vrut ca ciorba să aibă o culoare frumoasă. Dacă doriți să evitați călirea, atunci e și mai bine, puneți legumele tocate la fiert la foc mic, iar după câteva minute de fiert încet adăugați și perișoarele. Puteți să acriți supa cu suc de lămâie sau borș acru, însă de data asta am încercat castraveții marinați, mi-a plăcut foarte mult, vă recomand să încercați. Am servit această ciorbiță cu smântână și pâine neagră – o bombă delicioasă, cam așa aș caracteriza-o.

Ingrediente pentru perișoare:

  • 400 gr carne tocată de porc (sau mix la alegere)
  • 1 ceapă
  • 1 ou
  • 2 căței de usturoi
  • 2 linguri cu orez
  • sare și piper (proaspăt râșnit) după gust

Ingrediente pentru ciorbă:

  1. Mai întâi pregătește perișoarele. Călește ceapa și usturoiul tocat mărunt, împreună cu cele două linguri cu orez într-o crăticioară. Când ceapa și usturoiul s-au înmuiat, ia de pe foc și amestecă compoziția cu carnea tocată, oul, sarea și piperul după gust. Apoi udă-ți mâinile cu apă și formează biluțele de carne. Te sfătui să le faci mai mici, fiindcă la fierbere ele se vor mai umfla.

2. Când perișoarele și-au găsit locul în rândul de așteptare la fierbere :), pune pe foc o cratiță mai măricică, adaugă 2-3 linguri cu ulei de floarea soarelui (…ar fi bine să aveți ulei de casă, nefiltrat) și începe să călești câte puțin legumele la foc mic. Începe cu morcovul. Recent am aflat că beta-carotenul din morcov e liposolubil și că i se intensifică culoarea prin gătire în ulei.

3. Apoi adaugă ardeiul gras. Călește la foc mic câteva minute.

4. Ceapa tocată. Călește la foc mic câteva minute.

5. Roșiile date prin răzătoare sau blender. Călește la foc mic câteva minute.

6. După ce legumele s-au călit la foc mic, adaugă apă filtrată, de dorit fierbinte, sărează după gust și lasă pe foc până dă în clocot. Puteți observa din poze că nu am gătit tare legumele, e perfect dacă rămân al dente.

7. Când a dat în clocot ciorba, adaugă năutul fiert și perișoarele una câte una. Pune crenguțele de cimbru. Nu amesteca ciorba. Perișoarele vor sări la suprafață imediat ce vor începe să se gătească. Lasă supa la foc mediu spre mic, până se gătesc perișoarele, îți va lua maxim 10-15 min. La final, adaugă verdeață, eu am avut ceapă verde, mărar și pătrunjel.

Iată și ciorbița gata! Perișoarele au rămas întregi, nu mi s-a desfăcut niciuna. Iar legumele sunt întregi, al dente.

Poftă bună!!! Voie bună!!! Sănătate și dragoste în tot ceea ce faceți!!!

Am folosit la servire castravete murat dat prin răzătoare și smântână!

Dacă ți-a plăcut rețeta mea, arat-o și prietenilor tăi! Click LIKE & SHARE!

Dacă ai gătit această rețetă și vrei să o postezi pe rețelele de socializare, folosește hashtagul #diaskitchen Îți mulțumesc!

Cu drag, D.

| Dia’s Kitchen este titularul dreptului de autor juridic al materialelor de pe acest blog, care nu pot fi utilizate sau publicate, fără acordul scris al autorului |

print
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *