Dejunuri, Dulciuri, Gustari, Vezi tot ce am gatit

Mule moldovenești

Duminică am gătit mule moldovenești, acele clătite dulci cu brânză, mititele ca niște sărmăluțe, cât de o guriță, coapte în cuptor cu untișor, care se servesc calde cu smântână sau cu miere sau magiun și care au un gust bun ca acasă, ca la mama, ca la bunica… Sunt delicioase, pufoase și adorate de mari și mici!

Ingrediente:

  • foi de clătite
  • 50 gr unt
  • 500 gr brânză de vaci
  • 1 lingură zahăr
  • 2 ouă
  • 1 linguriță de sare
  • 1 plic zahăr vanilat
  • praf de scorțișoară (după preferințe)
  • miere de albini, smântână, magiun, … (pentru servire)

1. Amestecă într-un bol brânza, ouăle, zahărul vanilat, zahărul și sarea.

2. Taie foile de clătite în patru, pune în fiecare câte o linguriță de umplutură de brânză și formează mulele. Se fac foarte ușor.

3. Pune mulele într-o într-o tavă de copt mai adâncă din sticlă sau din lut, unsă în prealabil cu unt.

4. Umple tava cu mule, iar printre ele pune bucăți de unt ca să nu se lipească la coacere.

5. La final, acoperă mulele cu o foaie de clătită și pune tava acoperită la cuptor pentru 25-30 minute, la foc mic/mediu.

Ca să nu iasă mulele uscate, puteți să puneți tava cu mule într-o altă tavă mai adâncă de copt în care să turnați apă, dar la mine au ieșit bine și fără asta. Ia priviți ce pufoase sunt 🙂 Tot să iei câte una, câte două cât sunt fierbinți …

Serviți mulele cât sunt aburinde, cu smântână… eu le-am servit cu miere de albini … un deliciu!

Dacă ți-a plăcut rețeta mea, arat-o și prietenilor tăi! Click LIKE & SHARE!

Dacă ai gătit această rețetă și vrei să o postezi pe rețelele de socializare, folosește hashtagul #diaskitchen Îți mulțumesc!

Cu drag, D.

| Dia’s Kitchen este titularul dreptului de autor juridic al materialelor de pe acest blog, care nu pot fi utilizate sau publicate, fără acordul scris al autorului|

print
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *