Dulciuri, Vezi tot ce am gatit

Jeleu Curcubeu

Vara a trecut iar curcubeul poate rămâne cu noi întruchipat într-un desert vesel și colorat de jeleu și pe perioada rece a anului.

Vă spun din start că necesită un pic de timp prepararea lui, fiindcă aceste straturi colorate de jeleu se toarnă separat, după ce se întărește fiecare strat în parte. Noroc că jeleurile Dr. Oetker își fac foarte bine treaba și în maxim 20 minute, stratul turnat se întărește destul de bine. Am ales să pun între straturile colorate un strat de jeleu alb ca să fie un pic de contrast între culori. Sunt sigură că jeleul preparat în acest fel va înfrumuseța foarte plăcut orice masă de sărbătoare.

Am acceptat provocarea să prepar Jeleul Curcubeu în cadrul campaniei #jeleuridroetkerMD și am rămas încântată de rezultat. Când vă decideți să îl faceți acasă, chemați copiii pe lângă voi, o să le placă și lor să se joace cu aceste culori frumoase.

Ingrediente:

  • 5 tipuri de jeleuri diferite Dr. Oetker (fructe de pădure, lămâie, kiwi, căpșuni, portocală)
  • 1 plic jeleu alb Dr. Oetker (se prepară cu lapte)
  • 400 ml lapte

Sfat Dia’s Kitchen: Nu dizolva jeleul în lichidul foarte fierbinte, fiindcă își pierde calitățile.

  1. Se prepară cu lapte un plic jeleu alb Dr. Oetker, conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
  2. Se toarnă un strat de jeleu alb de grosimea 5-7 mm în pahare. Se pun paharele la frigider până compoziția se întărește destul ca să se poată adăuga următoarele straturi colorate de jeleu.
  3. Restul compoziției de jeleu alb cu lapte se lasă la loc cald, ca să nu se întărească.
  4. Mai departe, se prepară pe rând, câte un tip de jeleu conform instrucțiunilor de pe ambalaj și se adaugă următoarele straturi în pahare.
  5. Între fiecare strat colorat, se pune un strat de jeleu alb Dr. Oetker. Dacă jeleul alb totuși începe să se întărească în timp ce se fac straturile, se pune recipientul într-un bol cu apă fierbinte pentru a-l ține la cald.

Această rețetă am preparat-o în parteneriat cu DR. OETKER, iar pe această cale, îi mulțumesc pentru colaborare!!!

Dacă ți-a plăcut rețeta mea, arat-o și prietenilor tăi! Click LIKE & SHARE!

Dacă ai gătit această rețetă și vrei să o postezi pe rețelele de socializare, folosește hashtagul #diaskitchen și #jeleuridroetkerMD

Îți mulțumesc!

| Dia’s Kitchen este titularul dreptului de autor juridic al materialelor de pe acest blog, care nu pot fi utilizate sau publicate, fără acordul scris al autorului |

print
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *