Gustari, Retete cu legume, Sosuri, Vezi tot ce am gatit, Cină

Ciulama de ciuperci cu mămăligă

Despre ciulama se poate spune multe, fiindcă taaare multe guri a mai adunat în jurul meselor! În copilărie, alergam cu fratele meu după ploaie pe imașul de lânga casa noastră, care se află la margine de sat, ca să adunăm ciupercuțele proaspăt apărute și să le aducem mamei să ne facă la cină ciulama cu ciuperci și mămăligă.

Parcă văd tigaia mamei cea mare de ciugun, umplută cu sos alb în care stau și se scaldă ciupercile strânse de noi. Atât de aromate erau acele ciuperci strânse de prin iarba verde și atât de delicioase că nu le pot uita nici acum. Apropo, poți vedea cum am preparat și Ciulama cu pui ca la mama, amintiri din copilărie.

Iată așa de dorul acestei mâncări, am tras o fugă la supermarket după ingrediente. Nu am găsit ciuperci de care strângeam de pe imaș, în schimb am găsit ciuperci brune champignon, fiindcă sunt mai aromate decât cele albe și după mine, mult mai delicioase. Le-am gătit întregi ca să le simt mai bine gustul. Vă îndemn să gătiți această ciulama și voi, să vedeți cât de gustoasă poate fi mâncarea simplă!

Ingrediente pentru ciulamaua de ciuperci:

  • 500 gr ciuperci brune champignon
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 1 lingură de unt
  • 4 linguri ulei de măsline sau de floarea soarelui
  • 1 lingură cu făină
  • 4 linguri cu smântână
  • apă fierbinte cât să rărești sosul de consistența dorită
  • sare și piper după gust

Ingrediente pentru mămăligă:

  • 1 cană de făină de porumb
  • 2,5 căni de apă filtrată
  • sare după gust
  1. Amestecă toate ingredientele pentru mămăligă într-un ceaun și pune-l la foc. După ce dă în clocot, fă focul mic și amestecă în continuu până mămăliga este gata de răsturnat.
  2. Sotează ciupercile într-o tigaie în 2 linguri de ulei, sare și piper după gust. Mie îmi plac ciupercile întregi, însă puteți să le tăiați juliene.

3. Când sunt gata, pune-le deoparte și apucă-te de sos.

4. Sosul acesta este unul universal, se poate face și cu carne sau alte legume. Este foarte delicios și simplu în preparare! Călește într-o cratiță ceapa și usturoiul tocat mărunt cu două linguri de ulei și o lingură de unt.

5. Când ceapa cu usturoiul s-au înmuiat destul, adaugă 1 lingură cu făină și amestecă timp de 1 minut cu un tel.

6. Apoi adaugă smântâna și continuă să mai amesteci cu telul timp de 1 minut la foc agitat.

7. Condimentează sosul cu sare și piper după gust și adaugă apă fierbinte cât să îl aduci de consistența dorită. Lasă pe foc să tragă câteva clocote, apoi la final adaugă în el ciupercile sotate. Nu-i așa că v-am făcut poftă? 🙂 arată senzațional!

8. Serviți ciulamaua de ciuperci cu mămăligă! Vă doresc spor la lins pe degete!

Să aveți poftă mare! Vă aștept aici pe sait cu impresii sau pe Facebook.

Dacă ți-a plăcut rețeta mea, arat-o și prietenilor tăi! Click LIKE & SHARE!

Cu drag, D.

| Dia’s Kitchen este titularul dreptului de autor juridic al materialelor de pe acest blog, care nu pot fi utilizate sau publicate, fără acordul scris al autorului |

print
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *