Copturi, Dulciuri, Vezi tot ce am gatit

Muffins moi și pufoase cu iaurt și stafide

Aceste muffins le-am inventat din mers când mi-a venit pofta de dulcișor și nu prea aveam chef să ies în oraș la vreo patiserie. Plus că mirosul de copturi în casă mă face să mă simt atât de confortabil și bine. Așa că am deschis frigiderul și cămara, am desfăcut sacul cu făină și m-am pus pe treabă.

Ingrediente:

  • 2 ouă
  • 8 linguri cu făină
  • 4 linguri cu zahăr
  • 50 ml ulei rafinat
  • 220 ml iaurt cu fructe (alegeți producătorul preferat în care aveți încredere)
  • 60 gr stafide aurii
  • 2-3 picături esență de rom
  • 1 plic praf de copt
  • 1 plic zahăr vanilat
  • un praf de sare

Ingrediente pentru glazura de ciocolată:

  • 4 linguri praf de cacao de calitate bună
  • 4 linguri cu zahăr
  • 5 linguri cu lapte
  • 50-70 gr unt
  1. Amestecăm într-un bol cu telul ouăle, zahărul, uleiul, zahărul vanilat, praful de sare, esența de rom.

2. Adăugăm iaurtul cu fructe. Amestecăm bine cu telul. După care adăugăm praful de copt și 8 linguri cu făină, una câte una.

3. Adăugăm și stafidele înmuiate.

4. Lăsăm compoziția să se odihnească pentru aproximativ 10 minute. Apoi o punem în formele pentru brioșe și le coacem în cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 20-30 minute.

Muffins sunt gata! Chiar și din poze se vede ce textură plăcută au! 🙂

Când i-am văzut atât de frumoși și delicioși, am zis să le fac o glazură de ciocolată deasupra!

5. Preparare glazură de ciocolată: Am amestecat într-un vas pudra de cacao cu zahărul și laptele până au dispărut cocoloașele. Am pus vasul pe foc, am adăugat untul și am adus compoziția pe punctul de fierbere până au început să apară primele bule. Am stins focul și am înmuiat fiecare muffin în ciocolată.

Atât de mult mi-au plăcut aceste muffins, încercați și voi! 🙂

Dacă ți-a plăcut rețeta mea, arat-o și prietenilor tăi! Click LIKE & SHARE!

Cu drag, D.

print

Ți-a plăcut rețeta?

Faceți clic pentru a o evalua!

Rata medie / 5. Număr de voturi:

Lasă un răspuns